Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Simțindu-L pe Dumnezeu cu inima

Publicat la 2011-11-02 de Traian

          De câteva săptămâni mă chinuie o nevralgie foarte dureroasă. Uneori mă gândeam că nu voi putea rezista nici măcar o zi în plus. După ce medicii n-au putut aduce o vindecare miraculoasă, am strigat către Dumnezeu (a se lua aminte la ordinea apelurilor!), pentru ca El sănii ia durerile. Era cam în aceeași vreme în care părinții aveau nevoie de o nouă masă de sufragerie. Mama mea visa încă de mult cu privire la o masă cu șase colțuri, însă forma respectivă nu mai era deloc la modă. Am străbătut toate magazinele de mobilă din împrejurimi, dar degeaba. Astfel că mama s-a rugat pentru o masă hexagonală. A primit-o. Bineînțeles că m-am bucurat din inimă pentru ea; numai că bucuria mea ar fi fost mai mare dacă Dumnezeu ar fi vindecat întâi boala mea, înainte de a se interesa de acea masă. Ajunsesem aproape la disperare - oare modificase Dumnezeu prioritățile? Pentru El o masă era mai importantă decât însănătoșirea mea? De ce proceda oare astfel?

Acesta este doar un mărunt exemplu al nenumăratelor de ce-uri care apar de-a lungul vieții. Aproape nimeni nu este scutit de experiențe dureroase, fie că este vorba de moartea unei persoane iubite, o boală grea, șomaj, greutăți la serviciu sau probleme în cadrul relațiilor cu alte persoane, în lume există atâta durere și suferință, încât nimeni nu poate evita problema lui "de ce?". Este o întrebare pe care putem și trebuie să ne-o punem, însuși Domnul Isus, când se afla răstiginit pe cruce, L-a întrebat pe Tatăl: "De ce?"

Eu însămi am stat în fața acestei întrebări, când, fără vreun preaviz, mi-a fost pus diagnosticul "scleroză multiplă". Și în ziua de azi îmi doresc să fi explodat în mine toată durerea și frustrarea și să-mi fi îngăduit suficient timp pentru tristețe, în fond, mi-am pierdut sănătatea. A mima la suprafață creștinul puternic și a fi lăuntric plin de amărăciune, doar pentru că unii creștini pun atât de mult preț pe o "reacție exterioară adecvată" cu privire la suferință, mi se pare o atitudine nu numai necreștină, dar și nesănătoasă. Dar de fapt, ce este într-adevăr adecvat?

În felul acesta, vindecarea lăuntrică a durat foarte mult timp și a fost nevoie de ani ca să pot ajunge nu numai să accept această situație personală, ci și s-o pot vedea ca pe o latură pozitivă a vieții mele.

Mult timp m-a frământat problema cauzei suferinței; Dumnezeu mi-a "dat-o" sau numai a "îngăduit-o"? În Biblie găsim exemple pentru ambele situații.

Într-o zi s-a produs marea schimbare, de mult dorită, în viața mea. Nu, Dumnezeu nu m-a vindecat, însă mi-a dat un răspuns cu care pot trăi. Într-o discuție cu un predicator, Dumnezeu mi-a deschis ochii, arătându-mi-Se într-o perspectivă cu totul nouă. Această descoperire mi-a adus în inimă multă pace și bucurie - în ciuda unor neplăceri. De aceea aș dori să împărtășesc și altora această "comoară" pe care am aflat-o.

În discuția respectivă am înțeles că până atunci îl cunoscusem pe Dumnezeu numai ca pe un Dumnezeu care "face". Și sunt sigură că mulți oameni îl definesc pe Dumnezeu în funcție de faptele Sale. În spatele unei asemenea perspective se ascunde marele pericol al apariției disperării, atunci când Dumnezeu permite la un moment dat niște lucruri pe care nu le mai putem înțelege.

Dacă Dumnezeu ne lasă să trecem prin anumite experiențe dureroase, nu mai înțelegem nimic și întrebăm: "Cum poate îngădui Dumnezeu așa ceva?" O asemenea întrebare este desigur permisă și într-un fel chiar îndreptățită, însă mai greu este când ne blocăm în această fază și renunțăm la credința în Dumnezeu, întrucât nu-L mai putem înțelege.

Pentru noi ca și creștini (adică niște oameni care și-au pus viața la dispoziția lui Dumnezeu) există și o cu totul altă perspectivă cu privire la Dumnezeu:

Deasupra Dumnezeului care face se află Dumnezeul care este!

Cu alte cuvinte: Mai importantă decât "faptele" Sale este "existența" Sa. Vă amintiți cu siguranță întâmplarea când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în pustie din tufișul arzând. Moise a primit cu acel prilej însărcinarea din partea lui Dumnezeu de a se întoarce pentru a elibera poporul Israel din robie (Exodul 3:14). La întrebarea lui Moise, care este Numele Dumnezeului care îi vorbește, El îi răspunde: "EU SUNT" și adaugă: "Spune poporului lui Israel: Cel ce este EU SUNT m-a trimis la voi: Domnul!"

Dacă noi credem în Dumnezeu numai fiindcă El face anumite lucruri, ca de exemplu, ne ocrotește, ne dă hrană etc., ne vom prăbuși, imediat ce Dumnezeu va face ceva ce nu ne place. Dumnezeu este mai mult decât doar un Dumnezeu care face, El este de fapt Dumnezeul cel mare, care este. Dacă eu cred în mod simplu în Dumnezeu, mă încred în El, deoarece mă bazez pe faptul că El este, adică există, atunci credința mea va rezista și în clipele de suferință.

Credința în Dumnezeul care este ne face independenți de situația personală. Poți avea încredere în El fiindcă Dumnezeu nu este un oarecare, ci este Jahve (Cel veșnic) și El Shaddai (Dumnezeul atotputernic). El este Dumnezeu mare, Creatorul cerului și al pământului, în care s-au încrezut deja Avraam, Moise și David, deși toți trei fuseseră trimiși pentru o anumită perioadă în pustie, în adevăratul sens al cuvântului.

Este clar că perioadele de pustiu fac parte din viața noastră. Ferice de cel ce cunoaște izvorul din deșert care se cheamă Isus Cristos.

Încrederea și credința în Dumnezeul care este îmi dau putere și curaj să rezist și în perioadele dificile. Din când în când boala mă constrân- ge să zac la pat. Sunt o persoană căreia îi place mult să lucreze și aș prefera să fac curățenie de dimineața până seara în toată casa. Însă atunci vin aceste vremuri nedorite în care trebuie să zac și astfel sunt singură cu mine însămi și cu Dumnezeu.

Înainte îmi petreceam timpul frământându-mă de ce face sau îngăduie Dumnezeu așa ceva. Iar o asemenea întrebare poate duce la îndoială și disperare. Dar acum, când sunt țintuită la pat, reușesc - nu întotdeauna fiindcă mai învăț încă - să mă bucur de faptul că Dumnezeu este prezent. Nu mă mai plâng cu privire la ceea ce face sau nu face (adică să mă însănătoșească imediat), ci pur și simplu îi mulțumesc că El este Dumnezeul care este, indiferent cum se prezintă situația mea.

Fiindcă dacă El este și eu mă odihnesc în El, mă aflu în locul cel mai sigur din lume. Dumnezeu nu cere nimic mai mult decât să credem copilărește în existența Sa și să avem încredere în dragostea și îndurarea Lui.

La întrebarea: "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?", Biblia dă următorul răspuns:

"Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta!" (Faptele Apostolilor 16:31) sau "Și noi am crezut în Cristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Cristos, iar nu prin faptele Legii" (Galateni2:16).

Apostolul Pavel a spus cu mulți ani în urmă:

"Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine" (Galateni 2:20).

Cred că aici Pavel ne descoperă un mare secret: Dacă Cristos trăiește în mine și Și-a asumat responsabilitatea vieții mele, nu mai trebuie să mă chinuie temerile și întrebările, ci să mă las cu toată încrederea în voia lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care știe ceea ce face și care se află deasupra tuturor lucrurilor, chiar dacă eu nu mai reușesc să-L înțeleg. Și noi nici nu trebuie să-L înțelegem pe Dumnezeu, ci ni se cere doar o încredere deplină în existența Lui și o dragoste necondiționată. Lucrul cel mai bun este că Dumnezeu ne ajută și s-o facem, El sădește în noi încrederea pentru a putea crede în "Dumnezeul care este". Singurul lucru pe care trebuie să-l fac este să spun un "da" conștient și sincer lui Dumnezeu.

Această nouă perspectivă de a-L vedea pe Dumnezeu mi-a ajutat mult să nu mă revolt împotriva Lui, când mă simt mai rău. Nu-L iubesc pe Dumnezeu pentru faptul că-mi face un bine din punctul meu de vedere, ci fiindcă El este.

Vreau să amintesc în încheiere un gând al marelui filozof francez Blaise Pascal, un gând care rezumă de fapt tot ceea ce am vrut să spun:

"Inima este cea care-L simte pe Dumnezeu, nu rațiunea."

R.H. ,ethos

#y0bHE03U
sa interpretam, dar ne bazam fie pe aiunmte tipuri de hermeneutica, fie pe scrierile inaintasilor, fie pe tipare moderne. Daca noutatea e erezie, atunci cine sunt ereticii de-a lungul istoriei bisericii? Catolicii? Protestantii? Neo-protestantii? Daca ne bazam exclusiv pe scrierile inaintasilor fara sa tragem propriile concluzii pe baza scrierilor lor, ci doar le luam de bune, atunci nu stim sa interpretam, stim doar sa citim.Ca descoperim aspecte neexplorate, diferite perspective care nu sunt contrare mesajul Scripturii, asta este altceva. Trebuie sa tinem cont de faptul ca Scriptura a fost interpretata in diferite chei in istorie. Daca un lucru era considerat tabu, mesajele Scripturii erau folosite pe post de suport pentru acele idei. Nimic nou, nu?Si ce daca Cristos a fost ironic? Si Dumnezeu este ironic. Capitolul 42 din Iov e interesant. Chiar si celelalte capitole sunt ciudate: Iov urla iar Dumnezeu nu face nimic, dupa ce ca Dumnezeu il numeste pe Iov neprihanit. Asta nu e ironie, dar daca Dumnezeu e in stare sa isi bata joc de popoarele care se ridica impotriva Sa, daca cu propiii Sai slujitori se comporta ca si cu Iov, atunci de ce nu putem accepta ca Domnul Isus a fost ironic?

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUCATOR DE POMI FRUCTIFERI...Vezi aici!