Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Orele Golgotei

Publicat la 2011-10-30 de Traian

Cele mai însingurate ore, pe care a trebuit vreodată un om să le îndure, au fost orele de la Golgota; Isus a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu, ci și om, atunci când a murit la Golgota.

Cele mai însingurate ore, pe care a trebuit vreodată un om să le îndure pe pământ, au fost orele de la Golgota; Isus a fost nu numai Fiul lui Dumnezeu, ci și om, atunci când a murit pe Golgota.

De ce însă a fost Golgota cea mai însingurată oră din câte au existat vreodată? Pare ușor să răspunzi l  a această întrebare de vreme ce mulți dintre cititorii noștri au o imagine foarte precisă despre Golgota și despre moartea Mielului lui Dumnezeu. Și totuși nu putem răspunde corect la această întrebare, fiindcă nu suntem în stare să înțelegem cu adevărat prin ce a trecut Isus pe Golgota.

După Scriptură, Isus Cristos a fost răstignit «la ceasul al treilea» (Marcu 15, 25) (dimineața la ora 9). Și «pe la ceasul al nouălea» (după-masă pe la orele 15) a strigat cu glas tare, cutremurător: «Eli, Eli, lama sabactani? ...Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (v. 34). Aceasta înseamnă deci că Isus Cristos, atunci când a strigat, atârnase deja timp de șase ore în singurătatea groaznică a crucii! Înseamnă că cel puțin o parte dln cele șase ore nu L-a mai avut pe Dumnezeu ca Tată și nici măcar de partea Sa. Faptul că în acest răstimp nu L-a mai avut ca Tată reiese din aceea că E1 - care întotdeauna când se referea la Dumnezeu spunea Tatăl Meu -, în acel moment, S-a adresat Dumnezeului. Și faptul că nu-L mai avea nici pe Dumnezeu de partea Sa rezultă din cuvintele Sale disperate: «...pentru ce M-ai părăsit?» El Îl chema în ajutor pe Dumnezeu, dar Dumnezeu Îl părăsise!

În acest sens, cuvintele centurionului roman conțin un simbol adânc, tragic: «Sutașul care stătea în fața lui Isus, când a văzut că Și-a dat astfel duhul, a zis: Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!» (v.39). Atunci când Isus a atârnat pe cruce părea că nu ar mai fi fost Fiul Celui Prea Înalt. De ce? Fiindcă El, în acele ore, a fost despărțit de Tatăl. Dar, acolo pe cruce, era El totuși Fiul lui Dumnezeu?! Sigur că da, însă nu în slava Sa regească. El a atârnat acolo ca un om, cu înfățișarea complet desfigurată, atât de disprețuit de întreaga lume încât nimeni nu voia să-L mai privească în față. Despre aceasta a profețit prorocul Isaia, cu aproximativ 700 de ani înainte de Cristos, în cuvintele sale cutremurătoare: «...atât de schimonosltă îi era fața și atât de mult se deosebea înfățișarea Lui de a fiilor oamenilor ...Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferlnța, era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El și noi nu L-am băgat în seamă» (Isaia 52, 16b; 53, 3). Cât de groaznică și de înfiorătoare trebuie să fi fost această singurătate pentru El! Fiindcă Lui, Domnului Isus Cristos, I S-a întâmplat ceva, ceea ce nouă, celor care credem în El, nu ni se poate întâmpla niciodată: El a fost - timp de câteva ore - părăsit cu adevărat de Tatăl Său. Așa se explică întrebarea Sa: «...pentru ce M-ai părăsit?». Cu alte cuvinte: «Tu M-ai părăsit - dar de ce?»

Acest lucru nu i-L vom putea reproșa lui Dumnezeu deoarece, în ce ne privește pe noi, copiii Săi, El nu ne va părăsi niciodată. Putem cel mult să spunem că ne simțim părăsiți. Însă în realitate nu suntem singuri, așa cum scrie atât de minunat în Evrei 13, 5b: «Căci Domnul a zis: Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!» Să ne gândim la propriile cuvinte ale lui Isus: «Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului» (Matei 28, 20b). Pavel jubilează în Romani 8, 38-39: «Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru.» Nu, nimeni și nimic nu ne poate despărți de Domnul nostru și nu vom fi lăsați singuri niciodată; oriunde am fi, Domnul este întotdeauna prezent! Ascultă ce spune psalmistul: «Dacă mă voi sui în cer, Tu ești acolo; dacă mă voi culca în locuința morților, iată-Te și acolo; dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca» (Psalm 139, 8-10). Altfel spus: Doamne, Tu ești întotdeauna cu mine; oriunde aș fi, orice aș face, oriunde aș merge, oricum m-aș simți - Tu ești întotdeauna cu mine. Da, putem fi siguri de acest lucru, și slavă Domnului că așa și este.

Dar Isus, atunci când a atârnat pe cruce, nu mai avea nimic din toate acestea; El a fost lipsit de orice dragoste și de orice mângâiere. În locul siguranței pline de bucurie a prezenței Tatălui Său, L-a chinuit o groază paralizantă. În locul unei puternice certitudini lăuntrice, L-a înfiorat tăcerea glacială a lui Dumnezeu. În locul privirii iubitoare a Tatălui, El a văzut doar întunericul de nepătruns. În locul păcii și cântărilor de sus, a fost pătruns de vuietul și urletul întregului iad. Isus Cristos a trăit exact opusul a ceea ce psalmistul mărturisește plin de credință: «Chiar dacă ar fr să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine; toiagul și nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23, 4). Isus a umblat literalmente «prin valea umbrei morții~ , Dumnezeu nu a mai fost cu El, «toiagul și nuiaua» Tatălui nu L-au mai mângâiat.

De ce - putem să ne întrebăm - de ce oare? Fiindcă nu a existat o altă cale. Pentru că deși Isus era Mielul fără cusur și fără prihană al lui Dumnezeu, deși n-a păcătuit niciodată în viața Lui, deși a rămas curat și nepătat, El a suferit pe Golgota moartea păcătosului. Să ne înțelegem bine: El nu a murit ca păcătos - deoarece așa cum s-a spus, El a fost și a rămas fără păcat -, ci datorită păcatelor întregii lumi.

Știi tu ce înseamnă să treci prin moartea păcătosului? Știi tu ce consecință groaznică și inevitabilă ascunde o asemenea moarte? Vreau să-ți spun: la o asemenea moarte:

- Dumnezeu nu este prezent; - cerul este închis;

- Cel Veșnic Își întoarce privirea în altă parte!

De aceea o astfel de moarte este cel mai îngrozitor, cel mai cumplit și cel mai teribil lucru care se poate întâmpla unui om necredincios. Există suficiente mărturii în acest sens. Iată doar câteva exemple:

- Filozoful ateu David Hume a strigat la moartea sa: «Sunt în flăcări!» Disperarea sa constituia o imagine groaznică.

- Moartea lui Voltaire - gânditorul și scriitorul iluminist francez, renumit și pentru atitudinea sa sarcastică față de Dumnezeu - trebuie să fi fost atât de groaznică încât sora medicală a spus după aceea: «Pentru toți banii din Europa n-aș mai vrea să văd un necredincios murind!» El a strigat toată noaptea după iertare.

- Hobbes, un filozof materialist englez, a spus cu puțin înainte de moartea sa: «Mă găsesc în fața unui salt înspăimântător în întuneric.»

- Goethe a strigat: «Mai multă lumină!»

- Churchill a murit având pe buze cuvintele: «Cât de nebun am fost!»

Numai aceste câteva exemple ne arată, înfricoșător de clar, ce înseamnă să treci prin moartea păcătosului. Isus a îndurat agonia morții păcătosului, cu toate că El Însuși - și aș dori să subliniez încă o dată - era absolut fără păcat și a rămas fără păcat. El a suferit o moarte atât de cumplită, pentru că a luat toate păcatele oamenilor din toate timpurile în trupul Său, pe cruce. Petru spune acest lucru în prima sa Epistolă: «El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire» (1 Petru 2, 24a). Atunci când Isus a îndurat agonia morții, cerul s-a închis cu adevărat, Tatăl Și-a întors privirea în altă parte, Cel Veșnic Și-a întors fața de la EI; iar EI, Fiul, atârna singur și părăsit pe cruce. Ce valuri înfiorătoare ale iadului trebuie să se fi revărsat asupra Lui! În psalmul mesianic 22 ni se descriu, în mod clar și înfricoșător, suferințele lui Isus în acele ore cumplite de pe cruce: «0 mulțime de tauri sunt împrejurul meu, niște tauri din Basan mă înconjoară. Își deschid gura împotriva mea, ca un leu care sfâșie și răcnește. Am ajuns ca apa care se scurge, și toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara și se topește înăuntrul meu. Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii: m-ai adus în țărâna morții. Căci niște câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiți dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile și picioarele: toate oasele aș putea să mi le număr.» (v. 12-17a).

Frate și soră, cât de greu trebuie să fi fost acest lucru pentru Isus Cristos! Nu e de mirare deci izbucnirea acestui strigăt din inima Sa rănită: «Eli, Eli, lama sabactani? ...Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» A fost strigătul unui om care a căzut într-un abis adânc și a cărui inimă era complet zdrobită.

Isus nu fusese niciodată părăsit de Tatăl Său. Iar acum, pe cruce, era nu numai părăsit de Tatăl, ci și înconjurat de puterile întunericului. Nu, Tatăl nu Îl părăsise niciodată până atunci; dimpotrivă, Tatăl Său fusese întotdeauna în El și El în Tatăl. Astfel, El a zis: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (Ioan 14, 9b). Și în Ioan 11, 41b citim: «Isus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: Tată ...» Până atunci a existat întotdeauna o armonie totală între El și Tatăl. Și cât de mult S-a bucurat Isus de această armonie pe care a mărturisit-o în repetate rânduri:

- «...nu sunt singur, ci Tatăl ...este cu Mine» (Ioan 8, 16b).

- «Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur ...» (Ioan 8, 29a).

- «Eu și Tatăl una suntem» (Ioan 10, 30).

- «...ca să ajungeți să cunoașteți și să știți că Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tată» (Ioan 10, 38b).
Ce cuvinte minunate! Dar tocmai de aceea contrastul dintre aceste afirmații și suferința de pe cruce este atât de tragic. O, pe ce cale a mers Isus! Și de ce? Ca să ne mântuiască, pe tine și pe mine, pentru că noi ar fi trebuit să atârnăm acolo pe cruce!

Poate că înțelegem acum ceva mai bine suferințele adânci ale Mielului lui Dumnezeu; poate că acum putem să simțim mai bine prin ceea ce a trecut El. Totuși, unii ar putea să se întrebe:

Oare Isus nu a știut că lucrurile se vor petrece așa?

EI a vorbit cu ucenicii Săi de mai multe ori în legătură cu aceasta. Astfel, citim în Matei 16, 21: «De atunci încolo Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât și că a treia zi are să învieze.» El a spus clar că trebuia «să pătimească mult». Referitor la suferința sa, multe profeții din Vechiul Testament indicau acest deznodământ; iar Isus cunoștea toate aceste cuvinte. Deci El trebuie să fi știut. Deși nu putem răspunde niciodată în mod categoric la această întrebare, aș dori să încerc totuși - cu toată reverența cuvenită Mielului lui Dumnezeu - să dau, cât de cât, un răspuns. Poate că Isus Cristos - în ciuda faptului că era Fiul lui Dumnezeu și că toate lucrurile erau descoperite înaintea Lui - n-a știut totuși un lucru: cât de groaznică va fi despărțirea dintre El și Tatăl; și cât de cumplit va fi să fie părăsit de Tatăl! Deci încă o dată: El nu fusese niciodată despărțit de Tatăl - cu atât mai puțin părăsit de El.

Dar, poate că spui acum, Isus a știut întotdeauna totul. Oare a cunoscut Isus Cristos cu adevărat totul? El Însuși a vorbit odată despre ceva ce El nu știa, și anume despre timpul revenirii Sale. El a spus: «Cât despre ziua aceea și ceasul acela nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tată» (Marcu 13, 32). Lucrul acesta nu l-a cunoscut. De aceea, oare nu este posibil ca numai Tatăl să fi cunoscut ce va trebui să îndure Fiul pe cruce? Cât de grea va fi, într-adevăr, despărțirea? Este oare posibil ca Tatăl, în dragostea Sa, să fi tăcut aici față de Fiul Său?

Deși nu cunosc încă răspunsul, a trebuit să mă gândesc, în acest context, la Avraam și Isaac. Atunci când mergeau amândoi spre locul jertfei, Isaac, în necunoștință de cauză, îl întreabă pe tatăl său: «Iată focul și lemnele; dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?» (Gen. 22, 7b). Ce răspuns i-a dat Avraam lui Isaac? În Geneza 22, 8a citim: «Fiule, a răspuns Avraam, Dumnezeu Însuși va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot.» Isaac știa că trebuia adusă o jertfă dar nu cunoștea adevărul cutremurător că el avea să fie acea jertfă. Isus Cristos știa despre Golgota. Știa că El avea să fie Mielul de jertfă; dar știa EI oare și cât de groaznic va fi atunci când Tatăl - în ceasurile agoniei Sale de pe cruce - Îl va părăsi? Noi nu știm și nici nu vom avea vreodată, aici pe pământ, un răspuns definitiv la această întrebare. Un lucru însă este sigur: orele Golgotei au fost, într-adevăr,cele mai grele și mai însingurate ore prin care a trebuit să treacă vreodată un om pe pământ; și Fiul omului, Isus Cristos, le-a îndurat.

Marele scop al suferințelor lui Isus

De ce oare a trebuit să sufere atât de cumplit Domnul slavei? Pentru a salva mulți, mulți oameni încătușați de păcat! Cât de minunat este descris scopul suferințelor lui Isus în cartea profetului Isaia: «Dar după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași ...Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu ...

De aceea, Îi voi da Lui ca pradă pe cei mulți.» (Isaia 53, 1 Ob.11 b.12a, după trad. germ. Martin Luther). Minunat, nu-i așa?! Și până astăzi se adaugă zilnic noi oameni puși într-o stare după voia lui Dumnezeu, noi urmași. Însă totul a început odată cu această înfiorătoare, însingurată suferință de pe cruce. Pe măsură ce drumul său se apropia tot mai mult de sfârșit, pe măsură ce Isus se adâncea tot mai mult în suferințe și în durere, devenea tot mai vădit faptul că prin această moarte s-a deschis calea multor oameni spre Împărăția cerurilor. Cu fiecare oră a suferinței, glorioasa victorie a lui Isus se apropia tot mai mult, iar ușa harului se deschidea puțin câte puțin.

Aș dori acum să ilustrez mai concret acest minunat adevăr, folosind pilda lucrătorilor viei spusă de Domnul Isus. În ea ne este zugrăvit într-un mod minunat etapele răstignirii lui Isus pe cruce cu cât orele suferinței au fost mai multe, cu atât mai aproape și mai mare a fost victoria. Iată acum prima parte a acestei pilde: «Fiindcă Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis-de-dimineață să-și tocmească lucrători la vie. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi și i-a trimis la vie. A ieșit pe la ceasul al treilea și a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Duceți-vă și voi în via mea, le-a zis el, și vă voi da ce va fi cu dreptul. Și s-au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea și a făcut la fel. Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând în piață și le-a zis: De ce stați aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a tocmit nimeni. Duceți-vă și voi în via mea, le-a zis el, și veți primi ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 1-7).

Această pildă vorbește despre Împărăția cerurilor și despre toți aceia care vor fi odată acolo. De asemenea, ne explică faptul că nu este important dacă cineva ajunge acolo de timpuriu sau dacă sosește abia în ceasul al unsprezecelea. Principalul este că sunt mulți care vin! Acum însă nu vom vorbi despre pildă în sensul acesta, ci vom încerca să stabilim câteva paralele cu evenimentul de la Golgota.

Prima asemănare: Când a început drumul morții Domnului nostru? Nu vorbesc aici despre drumul suferinței care a început deja în ieslea Betleemului. Nu, ci mă refer la drumul propriu-zis al morții sau al crucii prin care El, așa cum Dumnezeu a spus-o atât de frumos prin profetul Isaia, va avea urmași, punând pe mulți într-o stare după voia lui Dumnezeu. Când a început acest drum al crucii? În Marcu 15, 1 citim: «Dimineața, preoții cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii și tot Soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus și L-au dat în mâinile lui Pilat» Când a început gospodarul din pilda amintită să trimită lucrători în via sa, respectiv când a început Împăratul Împărăției cerurilor să cheme urmași în Împărăția Sa? Tot dimineața: «Fiindcă Împărăția cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieșit dis-de-diminea~ă să-și tocmească lucrători la vie» (Matei 20, 1).

A doua asemănare: Când anume a fost răstignit Isus? La ceasul al treilea (pe la ora 9 dimineața): «Când L-au răstignit, era ceasul al treilea» (Marcu 15, 25). Și când au fost trimiși următorii lucrători în vie, respectiv când a chemat Împăratul Împărăției cerurilor următorii urmași în Împărăția Sa? La ceasul al treilea (pe la ora 9 dimineața): «A ieșit pe la ceasul al treilea și a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Duceji-vă și voi în via mea, le-a zis el, și vă voi da ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 3-4).

A treia asemănare: Când s-a lăsat acel groaznic întuneric peste întreaga țară? La ceasul al șaselea (la amiază, pe la ora 12): «La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea» (Marcu 15, 33). Când au fost din nou chemați lucrători în vie, respectiv când au fost din nou chemați urmași în Împărăția cerurilor? Pe la ceasul al șaselea (la amiază, pe la ora 12): «A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea ...și a făcut la fel» (Matei 20, 5).

A patra asemănare: Când a scos Isus Cristos strigătul Său cutremurător: la ceasul al nouălea (după-masa, pe la orele 15): «Și în ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas tare: Eli, Eli, lama sabactani, care tălmăcit înseamnă: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Marcu 15,34). Și când au fost trimiși iarăși lucrători în vie, respectiv chemați alți urmași în Împărăția cerurilor? Pe la ceasul al nouălea (după-masa, pe la orele 15): «A ieșit iarăși pe la ceasul ...al nouălea și a făcut la fel» (Matei 20, 5).

A cincea asemănare: Când a fost Isus Cristos îngropat? Spre seară, înaintea Sabatului (după-masă, pe la orele 17): «Când s-a înserat - fiindcă era ziua Pregătirii, adică ziua dinaintea Sabatului ; a venit Iosif din Arimateea, un sfetnic cu vază al Soborului, care și el aștepta Împărăția lui Dumnezeu. El a îndrăznit să se ducă la Pilat ca să ceară trupul lui Isus ...Și Iosif a cumpărat o pânză subțire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfășurat în pânza de in și L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la ușa mormântului» (Marcu 15, 42-43.46). Și exact în același timp, adică pe la ceasul al unsprezecelea (după-masă, pe la orele 17) au fost trimiși iarăși lucrători în vie, respectiv au fost iarăși chemați urmași în Împărăția cerurilor: «Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând în piață și le-a zis: De ce stați aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns: Pentru că nu ne-a tocmit nimeni. Duceți-vă și voi în via mea, le-a zis el, și veți primi ce va fi cu dreptul» (Matei 20, 6-7).

Această asemănare alegorică dintre moartea lui Isus și pilda lucrătorilor viei ne arată în mod simbolic cum prin suferințele lui Isus pe cruce, pe măsură ce ele deveneau tot mai intense, mântuirea devenea tot mai apropiată. Pe măsură ce drumul vieții Sale pământești se apropia de sfârșit, adevărul strălucea tot mai luminos, pentru ca astfel multor oameni să li se deschidă calea spre Împărăția cerurilor.

Să rezumăm încă o dată, pe scurt, ca să ne rămână bine întipărit în minte: dis-de-dimineață a început drumul crucii lui Isus și tot dimineața devreme au venit primii lucrători în via gospodarului. Pe la ceasul al treilea (ora 9.00) Isus a fost răstignit și tot pe la ceasul al treilea au fost chemați următorii lucrători în vie. La ceasul al șaselea (ora 12.00) s-a lăsat întunericul peste toată țara și tot la ceasul al șaselea au fost chemați alți lucrători în vie. Pe la ceasul al nouălea (orele 15.00) Isus a strigat cutremurătorul «pentru ce» și exact la această oră, în pildă, au fost chemați din nou lucrători în vie. Pe la ceasul al unsprezecelea (orele 17.00) Isus Cristos a fost îngropat, iar în pilda lucrătorilor viei au fost iarăși chemați lucrători. Cât de convingător ne arată această imagine ceea ce prorocul Isaia a profețit: «Va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor» (Isaia 53, 11).

Dacă privim astăzi aceste lucruri - această minunată lucrare a Golgotei cu consecințele ei copleșitoare - atunci se ridică în mod concret întrebarea: Domnul Isus a făcut nespus de mult pentru noi, dar ce putem să facem noi pentru El?

Ce putem să-I dăruim?

De fapt, nimic! Ne cunoaștem foarte bine și știm cât de repede uităm intențiile și promisiunile noastre. Totuși, trebuie să-I dăm Domnului un răspuns! Poate că ne-ar putea ajuta o întâmplare din viața lui Petru. Odată, el s-a aflat la Iope în casa unui tăbăcar numit Simon. Locul său de rugăciune era pe acoperișul plat al casei. În Faptele Apostolilor 10, 9 scrie: «A doua zi ...Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei pe la ceasul al șaselea.» Cu toate că acest text nu are propriu-zis nimic în comun cu Golgota, m-au mișcat totuși cuvintele «pe la ceasul alșaselea». Deci Petru s-a urcat pe acoperiș ca să se roage exact în timpul amiezii (ora 12.00). Când au început pentru Domnul Isus cele mai groaznice ore pe cruce? Tot pe la ceasul al șaselea: «La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea» (Marcu 15, 33). Știi ce m-a mișcat aici atât de mult? Faptul că Petru - conștient sau inconștient - și-a fixat la vremea celor mai grele ore ale Domnului Isus pe cruce timpul său zilnic de rugăciune! Putem presupune că nu a fost vorba aici de o singură rugăciune, izolată, ci de un obicei ferm. Două traduceri olandeze spun: «El s-a suit pe acoperiș ...ca să-și facă rugăciunea.» Deci, se poate să fi fost vorba despre un timp zilnic de rugăciune. Oricum ar fi, Petru s-a rugat Domnului său la ora la care El a îndurat cele mai mari chinuri pe cruce.

La întrebarea pusă mai înainte: Ce putem să facem pentru Domnul Isus, ce putem să-I dăruim? - răspunsul tău (și al meu) ar trebui să fie clar: începe din nou o viață intensă de rugăciune bazându-te de acum înainte, în mod conștient, pe jertfa Mântuitorului! Cu alte cuvinte: nu te mai ruga niciodată înainte de a te gândi bine care este motivul pentru care te poți ruga; nu te mai ruga fără să-ți fie absolut clar de ce ai voie să te rogi; și nu te mai ruga înainte de a fi pătruns de faptul că trebuie să te rogi! Isus Cristos este Acela care - prin suferința Sa imensă și prin moartea Sa pe cruce - ți-a mijlocit dreptul de a fi copilul lui Dumnezeu, care poate acum striga în rugăciune: «Ava, scumpe Tată!». Da, așa este scris: «Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: Ava, adică: Tată!» (Gal. 4,6). Amin.

Marcel Malgo

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...USI DE INTERIOR IMPORT GERMANIA, PANOURI SANDWICH...Vezi aici!