Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

"Bărbați muți"

Publicat la 2011-10-29 de Traian

Multe căsnicii eșuează din cauza neputinței partenerilor de a vorbi unul cu celălalt și a se asculta reciproc. Lipsa comunicării duce, inevitabil, la neînțelegeri și la sentimentul de a nu fi înțeles.

"Soțul meu acasă este mut ca un pește!" În vocea Lisei se simțea o doză bună de iritare. "Când vine acasă de la serviciu, nu dorește decât să fie lăsat în pace. Dacă-l întreb cum a fost ziua, nu dă decât niște răspunsuri monosilabice. De bunăvoie abia dacă povestește ceva. Nu știu ce-l frământă cu-adevărat, ce gândește și ce simte. Când e între prietenii săi, ei da, când e vorba despre fotbal sau politică, atunci poate discuta ore în șir. Nu știu ce se întâmplă cu noi doi. Nu ne certăm, nu ne desparte nimic concret, cu toate astea nu reușim să discutăm cu adevărat unul cu celălalt."

Lisa nu este singura cu astfel de plângeri. Greutatea de a comunica cu propria soție o au mulți bărbați. De multe ori ei nici nu sunt cu adevărat conștienți cât de mult suferă partenera lor din cauza acestui fapt. În special femeile care sunt legate de casă, fiindcă au încă copiii mici, peste zi abia dacă au vreun partener de conversație. Ele au o mare nevoie de a schimba intensiv și regulat diverse păreri. O relație se alimentează din conversație, dintr-o deschidere serioasă a sufletului și din ascultare. Când un cuplu mai discută doar lucruri banale, care ar putea fi la fel de bine vorbite cu orice străin, înseamnă că ceva nu mai este în regulă cu relația lor. Care sunt motivele pentru care în multe căsnicii există dificultăți în comunicare?

Temperamente diferite


Diferențierile între temperamente joacă desigur un rol determinant. De regulă, se alege un partener care este cu totul diferit. Această deosebire este percepută, în funcție de împrejurări, ca fiind pozitivă sau deranjantă, în general, bărbatul introvertit, reținut, poate, de exemplu, să prețuiască foarte mult genul debordant și vioi al partenerei, însă dacă este obosit sau frământat, acest lucru îl va enerva, în acele clipe el nu-și dorește decât liniștea lui, să se poată retrage într-o stare de vegetare contemplativă. Această diferențiere, care se remarcă și în modul de gândire, de apreciere a unei situații, poate fi privită ca o completare sau să dea senzația de a nu fi înțeles. De-a lungul anilor de conviețuire, reacțiile partenerului ajung să fie foarte bine cunoscute. Se știe care-i sunt punctele nevralgice și când va reacționa în mod susceptibil.

În judecarea unei situații sau a unei persoane pornim întotdeauna de la noi înșine. Există oameni care mai întâi trebuie să prelucreze ceea ce-i preocupă, înainte de a putea vorbi despre aceste lucruri. Alții trebuie să se destăinuie imediat, și astfel problema este pe jumătate rezolvată. Dacă eu fac parte dintre aceștia din urmă, atunci tăcerea celuilalt îmi pare de neînțeles.

Să acceptăm că o femeie simte că bărbatul ei este apăsat de o anumită problemă, despre care nu vorbește. Plecând de la felul ei de a fi, ea este convinsă că soluția este ca el să se destăinuie. Astfel că ea-l încolțește și sfredelește fără ostenire. Numai că pe moment el nu poate discuta și insistențele soției îl calcă pe nervi. Deoarece soțul oricum se află sub tensiune din cauza problemei care-l frământă, reacțiile lui sunt mânioase. Astfel că ea ajunge să se plângă că o exclude din viața lui.

A discuta despre propriile sentimente

Nouă femeilor ne vine în general ușor să ne exprimăm trăirile ba chiar aceasta este o nevoie a noastră, în cultura noastră, a-ți arăta sentimentele este un lucru normal și în general acceptat la o femeie. Dar cum este situația în cazul bărbaților? Nu au fost ei educați să încerce să se stăpânească și, dacă nu să-și reprime sentimentele, măcar să nu le facă publice? O femeie care plânge nu sare în ochi, însă când este văzut un bărbat înlăcrimat, lucru acesta trezește mai degrabă neînțelegere și un sentiment de jenă. Un bărbat trebuie să fie întotdeauna puternic - asta este opinia generală. Eu cred însă că reprimarea tristeții și a bucuriei este împovărătoare și sărăcește o personalitate. Plânsul nu este întotdeauna un semn al slăbiciunii. Și Isus a plâns pentru Ierusalim. El și-a arătat durerea cu privire la soarta viitoare a cetății. Acest lucru L-a preocupat și L-a apăsat foarte tare.

De asemenea apostolul Pavel scria romanilor: "Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng." El nu face nici un fel de deosebire între bărbați și femei. A-ți putea arăta bucuria și compasiunea nu este un privilegiu al nostru, al femeilor. Nu mă refer aici la o răbufnire de manifestări sentimentale, care pe bună dreptate poate avea un efect penibil, ci la o reacție sănătoasă la bucurie și la durere.

Mulți oameni își poartă singuri povara temerilor și a grijilor lor. De exemplu, un bărbat se rușinează să-și arate slăbiciunea, fiindcă nu are nevoie de nimic mai mult decât de respectul și admirația soției sale. El vrea să fie eroul ei, astfel că frica și îndoiala de sine nu par a avea nici un loc. Probabil că în activitatea profesională nu are prea mult succes, poate că nu este decât o rotiță într-un angrenaj. Este așadar evident că încearcă să-și prezinte poziția sa în afară ceva mai bine decât este ea în realitate. Dacă dintr-o dată are griji la serviciu fiindcă nu se descurcă cu noul aparat sau fiindcă i s-a strecurat o greșeală grosolană, tremurând astfel pentru slujba lui, el nu e capabil să-și împărtășească aceste necazuri cu ea. Sentimentul propriei valori a căpătat oricum fisuri. De aceea este insuportabil pentru el să recunoască în fața soției că nu mai face față slujbei sale. Să-i dăm așadar mereu de înțeles soțului nostru cât de mult îl prețuim și-l iubim, indiferent de ceea realizează. Cu cât mai demn de iubit este, totuși, un soț care poate privi în față slăbiciunile și limitele sale. La acest lucru putem contribui noi femeile. Nu este o bucurie împărtășită o bucurie dublă și o suferință împărtășită redusă la jumătate? Multe boli ar putea fi evitate, dacă îngrijorările ar fi exprimate deschis.

Momentul potrivit

Uneori, nouă femeilor, ne lipsește pur și simplu capacitatea de a distinge când îl batem efectiv la cap pe soțul nostru să ni se destăinuie. Observ acest lucru și în căsnicia noastră. Soțul meu este adeseori plecat la diferite conferințe. După o îndelungată călătorie cu mașina, vine acasă obosit și sătul de atâta vorbire. Aici îl așteaptă o soție odihnită și avidă de noutăți, pentru a primi o relatare detaliată. Fără a critica cu nimic interesul pe care ea-l manifestă, trebuie subliniat că în acele momente bombardamentul cu întrebări este pur și simplu nepotrivit, în loc de a-l face să se simtă cât mai bine, pentru ca să se poată destinde, eu doar îl enervez cu întrebările mele. De fiecare dată trebuie să-mi reamintesc cât de important este să aștept, răbdătoare, să putem ajunge la o discuție constructivă.

Sau situația unui soț care vine seara obosit de la serviciu. A fost o zi stresantă pentru el, cu o mulțime de întâlniri. Copiii își întâmpină tatăl plini de bucurie și foarte gălăgioși. Mama este bucuroasă că el se ocupă puțin de ei, ceea ce-i permite să-și tragă o clipă suflarea. După ce copiii au fost trimiși în sfârșit la culcare, ea nu-și dorește altceva decât să-i povestească soțului tot ceea ce copiii au pus la cale toată ziua, cine a telefonat, că a lucrat la o nouă rochie și că va veni soacra în vizită. Ea simte nevoia unei discuții interesante, fiindcă, de fapt, toată ziua nu s-a ocupat decât de copii. Soțul ei, în schimb, a avut multe întrevederi, reuniuni, a purtat discuții și a telefonat. El nu-și dorește decât puțină liniște, să se destindă și să poată citi ziarul.

Ca observatori neutri avem înțelegere pentru ambii parteneri. Dorințele lor sunt justificate. Dacă însă suntem noi înșine implicați, de cele mai multe ori nu reușim să înțelegem care sunt nevoile de moment ale celuilalt. Soția crede că soțul se interesează prea puțin de ea și de copii, iar soțul de asemenea nu reușește să înțeleagă de ce ea nu-l poate lăsa în pace. Se instalează imediat proasta dispoziție, și astfel este irosită și posibilitatea de a se bucura ulterior de timpul petrecut împreună și de a discuta. Soția nu va putea înțelege cu nici un chip, când soțul cel atât de taciturn devine apoi dintr-o dată afectuos. Pentru mulți bărbați lucrul acesta nu este o problemă. Ei oricum nu înțeleg de ce soția lor nu-i poate accepta, reacționează absentă sau chiar izbucnește în lacrimi. Ea nu se simte iubită cu adevărat, ca persoană cu trup și suflet. Aceasta este drama multor cupluri. Acei soți care abia dacă vorbesc cu soțiile lor despre ceea ce-i frământă, care nu arată nici un interes pentru persoana acestora, care nu le ascultă, se vor afla în curând în fața unei căsnicii distruse. O femeie iubește într-un mod mai complet decât un bărbat și caută mereu și mai presus de toate o armonie sufletească. Abia atunci se poate dărui în întregime și necondiționat soțului ei. Susțin că nu există femei reci din punct de vedere al sufletului, însă foarte mulți bărbați neînțelegători!

Interese comune

Câte lucruri nu putem învăța în ziua de astăzi! Există posibilitatea de a frecventa tot felul de cursuri, dar unde sunt pregătiți bărbații și femeile pentru căsnicie? Exemplul din casa părintească nu este nici el întotdeauna pozitiv; în mod inconștient sunt preluate modelele de comportament ale părinților. Unde există posibilitatea pentru soț și soție să învețe cum să se poarte unul cu celălalt? Cine le spune cum să comunice? Mulți bărbați n-au învățat niciodată să asculte pe soțiile lor. Spusele lor îi plictisesc de fapt. La un moment dat, ajungi să te întrebi de ce s-au mai căsătorit? Nu derivă multe necazuri din faptul că latura sexuală a jucat rolul esențial și interesele comune n-au avut decât o însemnătate secundară? Odată trecută prima îndrăgostire, nu mai rămâne nimic care să-i unească pe cei doi. Ea abia dacă cunoaște munca lui și pasiunile lui îi sunt indiferente, iar el, la rândul lui, nu înțelege nevoile ei.

Înainte ca o femeie să se plângă de soțul ei cel "mut", ar trebui să înceapă să se intereseze de el și de munca lui. De fapt, noi abia atunci ne deschidem cu adevărat față de cineva, când simțim că interesul manifestat este real. Dacă pun întrebările numai într-o doară, fără a aștepta răspunsul, nu trebuie să mă mir că partenerul meu va deveni tot mai tăcut. Bărbații trebuie să învețe să se destăinuie soțiilor lor, iar noi femeile să ascultăm cu toată atenția ceea ce soții noștri ne comunică.

Yvonne Schwengeler

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...MOBILIER, BICICLETE, HAINE, TERMOPANE, SALTELE...Vezi aici!