Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Martirii celui de-al nouălea val Anul 270 d.Cr.

Publicat la 2011-10-17 de Traian

Lucius Domitius Aurelian a fost împărat roman între anii 270-275. El a urmărit să-și întărească autoritatea imperială, proclamându-se oficial „dominus et deus", adică Domn și Dumnezeu. Aceasta a declanșat un nou val de persecuție împotriva creștinilor. Declarându-se Dumnezeu, pretindea închinarea tuturor, iar creștinii refuzând aceasta, au fost supuși bătăilor, schingiuirilor și morții de martir. Din fericire, prigoana aceasta nu a durat prea mult, căci împăratul a fost ucis de proprii săi ostași la Bizanț.

Prigoana aceasta, propriu zis nu a fost oficială, căci nu exista nici un decret dat împotriva creștinilor de către Aurelian. Unii istorici spun că decretul ar fi fost pregătit și că urma să-l semneze, dar fiind ucis, a rămas nesemnat. Toate persecuțiile din timpul domniei sale, au fost determinate de faptul că el s-a proclamat zeu și creștinii nu voiau să i se închine, nici să jertfească în cinstea sa.

Printre cei ce au primit cununa de martir în vremea aceasta a fost Felix, episcopul Romei. El a căutat să întărească în credință pe ceilalți creștini și, cum era natural, îi îndemna să se închine numai viului Dumnezeu și nu împăratului. El a fost adus înaintea împăratului, care l-a condamnat la moarte prin decapitare.

Agapetus a fost un tânăr roman, credincios. El a avut o inimă miloasă și plină de dragoste pentru cei săraci. Spre a-i ajuta, el și-a vândut averea ce o avea de la părinți și banii i-a împărțit celor nevoiași. Cineva l-a denunțat că e creștin și că nu se închină împăratului. Atunci l-au arestat și l-au dus la Praeneste, nu departe de Roma, l-au supus torturilor și în cele din urmă l-au decapitat.

Împăratul Aurelian a fost ucis la Bizanț de proprii săi ostași. După el au urmat Tacitus, Probus, apoi Carus, care fiind lovit de un trăznet, a fost urmat la domnie de fiii săi: Carinus și Numerianus. Toți au avut o domnie scurtă și nu au prigonit Biserica creștină.

În anul 284, a ajuns împărat Dioclețian. El nu a dat imediat decrete imperiale de prigoană până în anul 303, când s-a pornit cel de-al zecelea val. Totuși, o seamă de creștini au fost martirizați fără edicte mai ales după numirea lui Maximilian ca regent în partea de vest a imperiului.

Felician și Primus a fost doi frați ce au trăit la Roma și au fost martirizați în această perioadă. Ei au fost foarte activi în biserica creștină. Erau săraci, munceau ziua, iar seara căutau să se strecoare în închisori ca să ajute pe frații arestați pentru credința lor. Pe unii mai fricoși îi încurajau; pe cei slabi îi întăreau; pe cei căzuți îi ridicau. Ei au trecut și prin alte prigoane și au scăpat cu bine. Erau plini de zel sfânt și experiența lor căutau s-o împărtășească și altora. Într-o zi au fost prinși și puși în lanțuri. După ce au fost bătuți crunt, au fost trimiși într-un orășel la vreo 20 km de Roma, ca acolo să fie judecați. Ei au mărturisit că sunt creștini. Ca să se lepede, au fost supuși torturii, dar harul lui Dumnezeu i-a întărit în toate încercările. Fiindcă n-au fost gata să renunțe la credința lor în Cristos Domnul, la urmă, au fost decapitați.

Marcus și Marcelianus au fost frați gemeni. Ei se trăgeau dintr-o familie distinsă a Romei. Părinții au fost păgâni. Copiii au fost convertiți în tinerețe prin tutorele lor care era creștin. La arestare, ei erau căsătoriți și aveau copii. La judecată, ei și-au mărturisit crezul și au fost osândiți la moarte prin decapitare. Părinții au intervenit să se amâne executarea sentinței cu treizeci de zile, ca în acest timp să-i convingă să jertfească idolilor. Transquilinus și Martia cu nurorile și nepoții au venit la ei, la închisoare și cu lacrimi au stăruit ca ei să renunțe la credință, dar ei au rămas neclintiți. La închisoare au întâlnit pe un ofițer din garda imperială numit Sebastian. Acesta venise să întărească pe cei doi frați. În urma discuțiilor din temniță, în loc ca cei doi frați să fie doborâți, ei au reușit să determine atât pe părinți cât și pe soțiile lor să creadă în Cristos. La sfârșitul celor 30 pe zile, tatăl s-a prezentat la prefect să-i spună rezultatul. El a mărturisit că a încercat să-i abată de la credință, dar n-a reușit, din contră și ei au devenit creștini. Apoi a tăcut. Cromațiu, prefectul care i-a osândit, a fost foarte surprins. Tatăl a folosit așa argumente puternice încât însuși magistratul a fost convertit. El a pus în libertate pe cei doi frați. A renunțat la înalta sa slujbă, și-a vândut averea și s-a retras în afară de Roma. La fel a fost convertit de cei doi frați și funcționarul Nicostratus, care era cu evidența celor din închisoare. După liberare, Marcus și Marcelianus au fost ascunși în apartamentul unui ofițer de la palat, căci vânătoarea după creștini era în toi. Un apostat creștin, ce s-a lepădat de credință, a aflat de la cineva că cei doi frați sunt ascunși la palat. Numaidecât i-a denunțat și din nou au fost arestați. Prefectul Fabian, care l-a succedat pe Cromațiu, i-a condamnat să fie legați la un stâlp, iar picioarele să le fie țintuite cu piroane. O zi întreagă i-a ținut în poziția aceasta, iar în ziua următoare au fost străpunși cu lancea.

Zoe, soția lui Nicostratus, funcționarul cu evidența deținuților, pierduse graiul în urma unei paralizii și vorbea numai prin semne. Ea căuta să se înțeleagă cu Marcus și Marcelianus în ce privește credința. Ei i-au vorbit despre mântuirea prin Cristos Domnul și au îndemnat-o să se roage chiar și pentru vindecarea ei. Ea s-a rugat și a reprimit graiul. Aceasta a întărit mult credința ei. De acum spunea tuturor că ea e creștină, împreună cu soțul ei. Convertirea lor a stârnit multă zarvă. Prefectul a poruncit arestarea lor. Aduși la scaunul lui de judecată, el porunci lui Zoe să sacrifice în cinstea lui Marte. Refuzând să facă aceasta, a fost spânzurată de craca unui pom, iar dedesubt au pus un foc lent, ca s-o chinuie cât mai mult. Trupul ei a fost dezlegat de la craca pomului și de funie a fost legat un pietroi mare apoi a fost aruncată în râu. Soțul ei a fost de asemenea martirizat.

Alban a fost un păgân din Britania. Odată, el a acordat adăpost unui creștin numit Amfibalus, care era urmărit pentru credința sa. Conversațiile avute cu acesta, au dus la creștinarea lui. Alban a devenit un credincios înflăcărat. Era conștient ce soartă îl așteaptă, dar era ferm hotărât să nu se despartă de Cristos. În cele din urmă dușmanii au aflat unde e ascuns Amfibalus și au venit la casa lui Alban să-l ridice. Dorind să-l scape, Alban făcu în fugă schimbul hainelor. Soldații l-au luat pe Alban în locul lui Amfibalus, dar când fu dus în fața judecătorului, acesta îl recunoscu și trimise din nou după Amfibalus, care între timp a scăpat cu fuga. Înfuriat, magistratul porunci lui Alban să jertfească în cinstea lui Jupiter. Alban refuză categoric și mărturisi că e creștin. Atunci îi porunci să îngenuncheze la picioarele statuii, dar arestatul nu se supuse. Aceasta îl înfurie și mai mult și ordonă să fie biciuit. Aspra pedeapsă, Alban o rabdă cu mult curaj. După biciuire, magistratul rosti sentința să fie decapitat cu sabia.

Istoricul Bede, relatând martirajul lui Alban, spune că pe drum, călăul însuși a devenit creștin. Ajungând la locul de execuție, el a aruncat sabia și a cerut îngăduință, fie să moară în locul lui Alban, fie să-l omoare împreună cu el. De față era adunat mult popor. Ofițerul însărcinat cu execuția îi acceptă cea de a doua cerere și amândoi au fost omorâți cu aceeași sabie. Martirajul lor a avut loc la 22 Iunie, lângă Verulam, azi St. Alban.
 

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...PRODUSE KLINKER ( CARAMIDA KLINKER )...Vezi aici!