Agenda | Impresii | Muzica | Carti | Bolnavi | Nasteri | Decese | Anunturi | Media | Rugaciune | Linkuri | Versuri | Donatii | Interviuri | Oferte | Contact

Martirii din Galia

Publicat la 2011-10-15 de Traian

Valul de persecuții a atins tot imperiul, dar ele au fost deosebit de crunte în Galia. Mai ales în orașul Lion, torturile care s-au aplicat creștinilor depășesc puterea de a le descrie. Toate metodele de schingiuire și pedepsire au fost adoptate: despuierea de bunuri, exilul, gama durerilor, spânzurătoarea și arderea pe rug. Chiar și slugile și sclavii creștinilor au fost torturați ca să-i facă să-și acuze stăpânii. Iată câțiva din cei martirizați:

Blondina a fost o tânără sclavă, slabă ca constituție fizică, dar puternică în credință. Denunțată fiind, ea a fost supusă torturilor. Intenția era s-o facă să se lepede de credință. Dar ea a primit atâta putere de sus, că schingiuitorii au obosit ei torturând-o și se mirau cum ea poate să rabde toate. A fost chinuită de dimineața până seara, fără s-o poată face să se lepede de credință. La toate insistențele lor, ea le răspundea: „Sunt creștină și nouă nu ne puteți face nici un rău”. Alții sub presiunea grozavă a asupritorilor și a oribilelor torturi s-au lepădat și au acceptat să jertfească idolilor, dar ea a rămas tare. Atunci a fost dusă în arenă, legată de un stâlp, apoi s-a dat drumul fiarelor sălbatice, dar ele nu i-au făcut nici un rău. A fost dusă din nou la închisoare, unde a vestit celorlalți credincioși închiși suferințele ei. Câteva zile ea a fost supusă la tot felul de chinuri. Prăjită pe jumătate au aruncat-o în coarnele unui bour sălbatic. Fiindcă acesta nu a omorât-o, ci doar a străpuns-o cu coarnele, a venit un călău, care cu o lovitură de pumnal, a pus capăt martiriului ei. Ea a murit în timpul domniei lui Marcu Aureliu, în anul 177 d.Cr.

Sanctus, un diacon din Viene, a fost dat maltratării tot cam prin această vreme. Toate suferințele le-a răbdat cu multă tărie, singurul strigăt ce-l scotea era „Sunt creștin!" Farfurii de aramă, înroșite în foc, i-au fost aplicate pe părțile sensibile ale corpului, contractându-i tendoanele. Fiindcă a rămas neclintit, a fost trimis din nou la închisoare. După câteva zile, a fost adus din închisoare și supus schingiuirii. Cu trupul tot zdrobit, a fost aruncat iarăși în temniță, apoi l-au decapitat.

Vetius Agotus, un tânăr care a pledat pentru cauza creștinilor, întrebat fiind dacă și el este creștin, a răspuns: „Da!" Numaidecât a fost condamnat și el la moarte. Mulți din cei mai slabi au fost întăriți de curajul acestui tânăr și au fost gata să-și mărturisească și ei credința lor și să împărtășească și ei aceeași moarte.

Fotinus, un bătrân prezbiter din Lion, care la vârsta de 90 de ani, a fost atât de brutalizat de mulțimea înfuriată, încât după două zile de la aruncarea sa în temniță, și-a dat sufletul.

Valerian și Marcelus, doi tineri care erau rude apropiate, au fost întemnițați la Lion pentru că erau creștini. Datorită unor împrejurări, au fugit. Au apucat drumuri diferite. Marcelus a convertit pe mulți în regiunile Besanton și Chalons. Fiind arestat, a fost dus în fața lui Priscus, guvernatorul acelor părți. Magistratul cunoscându-l, a poruncit să fie legat de mai multe ramuri ale unui copac, pentru ca prin zmucituri să fie prefăcut în bucăți. Nereușind această invenție, a fost luat și dus la Chalons să participe la niște sacrificii idolatre. Refuzând aceasta, a fost dat torturării. După aceea a fost legat de mijloc și atârnat sus. În această poziție a fost ținut trei zile. Moartea a pus capăt suferințelor sale.

Valerian a fost prins și el și dus înaintea lui Priscus, care îl trimise la scaunul de tortură, apoi l-a decapitat, în același an cu Marcelus, rudenia sa.

La Lion s-a folosit mult scaunul înroșit. Condamnatul era ținut pe el până ce i se prăjea toată carnea. Era o tortură teribilă. Alții au fost cusuți în plase, ca să nu poată să se apere, apoi au fost aruncați în coarnele taurilor sălbatici. Trupurile celor ce mureau în temniță, mai înainte de vremea execuției, erau aruncate la câini. Răutatea paginilor a mers până acolo ca puneau oameni să păzească trupurile până ce erau mâncate, ca nu cumva să vină cineva din prietenii celor morți să le fure trupurile.

Felicitata a fost o doamnă de rang înalt și mare abilitate. Era mamă a șapte copii. Ea a devenit o creștină devotată. Pe cei șapte fii i-a educat cu mare grijă. Cam prin acest timp, imperiul a fost bântuit de cutremure, foamete și inundații. Vina a fost pusă pe creștini, că ei ar fi toată cauza acestor dezastre. Felicitata a fost implicată și ea în acuzație. Fiind denunțată, împăratul a dat ordin guvernatorului roman Publius, să ia măsurile cuvenite împotriva ei și a familiei ei. La interogatorii și cercetări, Publius a început cu mama, crezând că dacă o va determina pe ea să-și lase credința, exemplul ei va fi urmat de fiii ei. Lovindu-se de fermitatea ei, Publius își schimbă metoda și îi spuse că va nimici întâi familia apoi pe ea. Dar ea i-a spulberat și această amenințare. Publius a cerut să fie aduși înaintea lui fiii ei și i-a cercetat pe fiecare în parte. Toți au rămas neclintiți în credința lor. Atunci toată familia a fost condamnată la moarte. Ianuarie a fost biciuit și strivit sub greutăți. Filip și Felix au fost omorâți zburându-le creierii cu măciuca. Silvanus, cel de-al patrulea, a fost aruncat într-o prăpastie, iar ceilalți trei mai tineri: Alexandru, Vitalis și Martialis au fost decapitați cu sabia. Mama a fost omorâtă de aceeași sabie, care era încă roșie de sângele fiilor ei.

Epipodius și Alexandru au fost doi creștini renumiți. Aveau o unitate și caldă părtășie frățească. Primul a fost un tânăr născut la Lion, al doilea a fost născut în Grecia. Ei au fost foarte activi și buni credincioși. Când a fost dezlănțuită prigoana la Lion, ei erau în floarea tinereții. Pentru a se feri de persecuție, ei au încercat să se ascundă în satul vecin. Aici au fost găzduiți pentru o vreme de o văduvă creștină. Dar răutatea prigonitorilor i-a urmărit și găsindu-i, au fost aruncați în închisoare fără nici o cercetare. După trei zile au fost aduși în fața guvernatorului și anchetați înaintea unei mari mulțimi de păgâni. Ei au folosit și această ocazie spre a-L mărturisi pe Cristos și divinitatea Lui. Văzând aceasta, guvernatorul se înfurie zicând: „Ce rost au toate persecuțiile, dacă ei totuși rămân credincioși și îndrăznesc să-L mărturisească pe Cristos, iar vechilor zei refuză să le sacrifice?"

Atunci guvernatorul a încercat să-l ispitească pe Epipodius, care era mai tânăr. El pretindea că are milă de starea lui și că îl sfătuiește să nu se ruineze prin încăpățânare. „Zeilor noștri - continuă el - li se închină cea mai mare parte a lumii și chiar împărații. Noi îi adorăm cu serbări, cu praznice și veselie, în timp ce voi slăviți pe un răstignit. Noi îi onorăm aruncându-ne în brațele plăcerilor; voi, prin credință, sunteți fără de această desfătare a simțurilor. Religia noastră se bucură de sărbători, a voastră de posturi; a noastră de bucuriile vieții, a voastră de sărăcăcioasa virtute a castității. De aceea, te sfătuiesc, renunță la o așa religie aspră și bucurate de acele prilejuri pe care lumea le oferă și pe care tinerețea ta le pretinde”.

La acestea, Epipodius i-a răspuns: „Pretinsa ta milă e adevărată cruzime, iar viața plăcută pe care mi-ai descris-o, este urmată de osânda veșnică. Cristos a suferit pentru noi, ca plăcerile noastre să fie nemuritoare. El a pregătit pentru urmașii Săi o veșnicie de fericiri. Omul este compus din două părți: trup și suflet; primul este slab și pieritor, dar trebuie să slujească celuilalt. Sărbătorile voastre idolatre pot să mulțumească partea muritoare, dar ele rănesc pe cea nemuritoare. Deci, acelea ce distrug cea mai de valoare parte a omului, cu adevărat nu pot fi bucurii. Plăcerile voastre vă duc la moarte veșnică; durerile noastre la fericire veșnică”.

Pentru aceste îndrăznețe cuvinte, Epipodius a fost bătut aspru și apoi pus pe scaunul de tortură. Aici a fost chinuit oribil. După ce a suportat totul cu o răbdare minunată, a fost dus și decapitat.

Alexandru a fost adus înaintea judecătorului după două zile, și fiindcă n-a vrut cu nici un chip să renunțe la creștinism, a fost așezat și el pe scaunul de tortură, ca și tovarășul său și bătut groaznic de trei călăi, care se schimbau cu rândul până ce l-au omorât în bătăi. Toate suferințele de nedescris le-a înfruntat cu mult curaj.

Apolonius a fost un senator roman ce a devenit creștin. El a suferit mult pentru credința sa în timpul domniei lui Comodus, fiul lui Marcu Aureliu, care a urcat la tron în anul 180 d.Cr., când a murit tatăl său. Apolonius a fost un bărbat eminent. El cunoștea bine literatura din vremea sa și tot așa de bine cunoștea și perceptele religiei lui Cristos. El a fost acuzat de unul din sclavii săi, numit Sever. Pe baza edictului împăratului Traian, acuzația a fost luată de bună. Această lege prevedea că acuzatul să fie condamnat la moarte, dacă nu-și schimbă religia. Aceeași lege prevedea însă ca și denunțătorul să fie omorât pentru defăimare. În baza acelei legi ridicole, Apolonius a fost luat la cercetări. Nevrând să-și schimbe convingerile și credința, din ordinul senatului roman la care el a apelat, a fost condamnat să fie decapitat, iar sclavului i-au rupt picioarele și apoi a fost omorât și el.

Fructuosus, prezbiter din Taragon, pe coasta de răsărit a Spaniei și doi diaconi: Augurius și Eulogius, au fost arși de vii pentru că au mărturisit că sunt creștini.

Malcus, Alexandru și Priscus, trei creștini din Palestina și o credincioasă s-au prezentat de bună voie și au declarat că sunt creștini, fapt pentru care au fost osândiți să moară sfâșiați de tigri.

Trei sute în cuptor

Unul din cele mai înspăimântătoare evenimente descrise în istoria martirilor creștini, atât din punct de vedere al numărului cât și a felului morții lor, a avut loc la Utira, una din cele mai mari cetăți din Africa de Nord. Din ordinul proconsulului, trei sute de creștini au fost aduși în fața unui cuptor de ars var. Alături a fost ridicat un altar și creștinii trebuiau ori să sacrifice zeilor păgâni, ori să îndure înspăimântătoarea moarte prin aruncarea în cuptorul învăpăiat. E minunat de notat faptul că din trei sute de persoane, nici unul n-a fost gata să sacrifice pe altar, spre a-și salva viața, ci toți au preferat să fie aruncați în cuptorul aprins.

Apologetul Lactanțiu, care a trăit în veacul al doilea, spune că suferințele creștinilor din timpul său nu pot fi descrise. El zice: „De aș avea cel mai puternic glas din lume și chiar o sută de limbi, n-aș putea spune toate păcatele săvârșite și înșira toate uneltele de chin, născocite de mintea ageră a autorităților și folosite contra creștinilor

Adauga un comentariu

Nume
Comentariu
www.piataaradului.ro
  ...Vezi aici!

Alte articole

www.ofertearadene.ro
......Vezi aici!
www.bisericiarad.ro - Oferte locale
...APARATE VULCANIZARE, AEROTERME, MASINI DE SPALAT...Vezi aici!